Skip to content Skip to footer

Autor

IULIANA ENACHE

IULIANA ENACHE este cea mai bună dovadă a faptului că oamenii îşi pot schimba viaţa dacă îşi schimbă felul de a gândi. Ceea ce este şi are astăzi se datorează faptului că, într-un moment de răscruce din viaţa sa, a hotărât să se schimbe şi a înţeles repede că singurul mod acceptabil este să se mişte pe verticală.

A învăţat de la oamenii din jur şi de la oamenii care şi-au împărtăşit experienţele prin cărţi, şi-a asumat riscuri, a construit, a greşit şi a făcut corecţii, s-a reinventat permanent. Este astăzi liderul editurii BusinessTech International, o afacere prosperă pe care a consolidat-o în mulţi ani de muncă.

Imediat după decembrie ‘89, într-o vreme în care cuvintele „afaceri” şi „om de afaceri” aveau semnificaţii peiorative, acelea de „speculaţie” şi „afacerist” şi erau folosite strict în sens depreciativ, Iuliana Enache a ştiut că este necesară o schimbare fundamentală de percepţie, în primul rând, şi s-a dorit parte din schimbare. A hotărât cu curaj publicarea multor lucrări de referinţă pe subiecte atunci controversate sau încă neexplorate, s-a adaptat permanent cerinţelor pieţei, deseori anticipându-le, s-a implicat în construirea unui mediu de afaceri românesc, organizând activitatea primului club al oamenilor de afaceri din România.

Lupta Iulianei Enache cu mentalităţile învechite şi îndârjirea ei de a merge doar spre înainte i-au molipsit pe cei din jur şi i-au făcut să capete perspective constructive în locul celor limitative.

Recompensele nu s-au lăsat aşteptate. Au venit sub forma rezultatelor palpabile obţinute de cei care au reuşit să-şi deschidă o afacere sau să-şi schimbe traiectul profesional, să îşi îmbunătăţească relaţiile interpersonale sau să îşi crească performanţele profesionale; într-un cuvânt, au descoperit căi de a trăi vieţi mai pline de semnificaţie.

Din convingerea că nu poţi să creşti ca persoană fără să aduci un plus de valoare în vieţile celor din jur a hotărât să-şi canalizeze energia spre conceperea acestei cărţi. Prin cartea Tu eşti numărul 1® autoarea oferă soluţii concrete pentru schimbare, atacând modelele de gândire prin care ne autosabotăm. Viziunea ei optimistă asupra viitorului o face capabilă să exploreze căi nebătătorite şi să-şi folosească creativitatea pentru a oferi noi perspective. Ideea că trebuie să excelezi în tot ce alegi să faci şi, deopotrivă, să ceri de la viaţă preţul pe care crezi că îl meriţi, este ca un fir călăuzitor al vieţii autoarei şi se regăseşte drept structură de rezistenţă în construcţia cărţii Tu eşti numărul 1®.

0