Skip to content Skip to footer

Autor

BRIAN D. BIRO

BRIAN BIRO este unul dintre cei mai apreciaţi speakeri şi instructori în probleme de leadership, viziune şi consolidare a echipei. Unul dintre clienţii importanţi, care l-a invitat în numeroase rânduri să ţină discursuri, a oferit cea mai la obiect descriere a impactului pe care cursurile lui Brian îl au asupra participanţilor, spunând: „Brian Biro are energia unui copil de zece ani, entuziasmul unui tânăr de douăzeci şi înţelepciunea unuia de şaptezeci”.

Există trei însuşiri excepţionale prin care Brian Biro se distinge ca speaker şi instructor. Prima este ENERGIA! Dacă mulţi speakeri sunt vioi şi magnetici pe scenă, Brian are capacitatea de a TRANSFERA energia către PARTICIPANȚI! Aceştia pleacă dansând, plini de vitalitate, văzând pentru prima oară cu claritate posibilităţi de îmbunătăţire a vieţilor, carierelor, comunicării şi relaţiilor de familie. Evenimentele organizate de Brian sunt, într-un cuvânt, DIS-TRAC-TI-VE!

A doua însuşire prin care se remarcă Brian este cea care devine din ce în ce mai importantă pentru organizaţii pe măsură ce acestea descoperă cât de dificil este să găsească speakeri care nu numai să inspire participanţii în viaţa profesională, dar să depăşească acest nivel, extinzând aria subiectelor abordate şi la viaţa personală. Principiile lui Brian, poveştile şi activităţile lui dau posibilitatea fiecărei persoane din public să se identifice LA NIVEL PERSONAL cu ceea ce spune Brian. Rezultatul este un mult mai DURABIL şi ACTIVATOR răspuns la program.

Însuşirea finală poate fi concentrată într-un singur cuvânt: INIMĂ! La fiecare seminar şi cu fiecare concluzie, Brian este iubit pentru că este atât de AUTENTIC! Este prezent 100% pentru fiecare participant. De parcă Brian ar avea o discuţie separată cu fiecare persoană în parte. Obiectivul lui Brian nu este să devină o celebritate, ci să ajute pe fiecare participant la seminarul său să înţeleagă că este un star. Programele sale sunt accesibile şi pline de umor, fiind scrise şi expuse cu modestie, deschidere şi bunătate. Brian are o existenţă ieşită din comun şi demnă de a fi povestită: a ajuns pe culmile succesului atât în activitatea de antrenor, cât şi în mediul corporatist. Organizaţiile care îl angajează pe Brian înţeleg repede motivul pentru care acesta a ocupat locul întâi într-un top cu mai bine de patruzeci de vorbitori de elită, în patru ediţii consecutive ale conferinţelor internaţionale organizate de Inc. Magazine. A fost invitat la celebra emisiune Good Morning America, la emisiunea Business Unusual a postului CNN şi la postul Fox News.

Brian locuieşte în Asheville, Carolina de Nord, împreună cu soţia sa, Carole, şi cele două fiice, Kelsey şi Jenna, şi poate fi contactat la email bbiro@worldnet.att.net sau la telefon 828-654-8852. Puteţi, de asemenea, să vizitaţi pagina sa de web, brianbiro.com.

0