ROBERT CIALDINI
ROBERT CIALDINI
DR. ROBERT CIALDINI este recunoscut ca expert de nivel mondial pentru contribuţiile sale fundamentale privind înţelegerea influenţării şi aplicarea sa etică în afaceri. Principiile persuasiunii enunţate de el sunt astăzi piatra de temelie a oricărei organizaţii care doreşte să-şi sporească onest şi constant eficienţa în vânzări, leadership, marketing, management şi comunicare.
În semn de recunoştere a realizărilor sale remarcabile în cercetarea ştiinţifică şi a contribuţiilor sale în descifrarea comportamentului uman, Dr. Cialdini a fost ales membru al Academiei Americane de Arte şi Știinţe în 2018 şi al Academiei Naţionale de Știinţe în 2019. El este, de asemenea, Profesor Emerit de psihologie şi marketing la Universitatea Statului Arizona (ASU). Și-a obţinut doctoratul la Universitatea din Carolina de Nord şi şi-a făcut pregătirea postdoctorală la Universitatea Columbia. Este Doctor Honoris Causa al Universităţii Georgetown, al Universităţii de Știinţe Sociale şi Umaniste din Wroclaw, Polonia şi al Universităţii Basil din Elveţia şi predă marketing, afaceri şi psihologie ca profesor invitat la Universitatea Statului Ohio, Universitatea din California, la Școala de Comunicare şi Jurnalism Annenberg de la Universitatea din California de Sud, precum şi la Școala de Studii Postuniversitare în Afaceri din cadrul Universităţii Stanford.
În cei peste 35 de ani dedicaţi cercetărilor academice privind ce îi determină pe oameni să spună „Da” solicitărilor făcute de alţii în circumstanţe specifice afacerilor şi nu numai, Dr. Robert Cialdini a publicat peste 230 de articole profesionale şi ştiinţifice. În plus, a publicat şi cărţi ce au fost traduce în 44 de limbi şi au fost vândute în peste 7 milioane de exemplare. Psihologia Persuasiunii – Totul despre Influenţare, s-a vândut deja în peste 5 milioane de exemplare şi este o prezenţă constantă în topurile de vânzări publicate de New York Times, Wall Street Journal şi USA Today. Fortune Magazine a inclus-o în lista „75 Smartest Business Books”, iar CEO Read în lista „100 Best Business Books of All Times”.
În prezent este preşedintele şi CEO al INFLUENCE AT WORK, companie care oferă ateliere de lucru participative şi programe intensive de instruire pentru îmbunătăţirea performanţelor organizaţiilor şi indivizilor prin implementarea unor strategii etice de influenţare. IAW serveşte un public internaţional care include un spectru larg de corporaţii multinaţionale, agenţii guvernamentale, asociaţii profesionale şi instituţii de învăţământ.
În calitate de vorbitor şi de trainer, Dr. Cialdini şi-a câştigat o reputaţie mondială pentru capacitatea sa de a transpune ştiinţa în prezentări deopotrivă antrenante, valoroase şi memorabile. Povestirile aduse de el în atenţia oamenilor sunt adesea atât de emoţionante încât declanşează schimbări de amploare în mintea acestora. Din acest motiv el este adesea numit „Naşul influenţei”.
Afișez toate cele 2 rezultateSortat după cele mai recente
-
PSIHOLOGIA PERSUASIUNII
Ediție specială, complet actualizată și extinsă cu peste 350 de paginiTOTUL DESPRE INFLUENȚAREPrețul inițial a fost: 119.90 lei.101.92 leiPrețul curent este: 101.92 lei. -
PSIHOLOGIA PERSUASIUNII
Amplifică-ți puterea de convingere și învață să te aperi de manipulareTotul despre influențare